I. Munte, simbol al forței
Dă-mi putere să zbor
Să fiu o pasăre a ta
Ce-ți zboară peste creste
II.Oh, fluviule
Cu apele tale pure
Lasă-mă să -ți fiu
Un crin alb, plutitor
(mai mult…)
Rugăciune către zei
Rabindranath Tagore, cetăţean al ţării sale şi al Universului
Rabindranath Tagore s-a născut în 1861 şi a murit în1941. El copilărit în casa Jorasanko, conacul familiei Tagore din inima Calcuttei. Familia sa s-a mutat în Calcutta cu averile fluctuante ale Companiei Indiilor Orientale. Membrii familiei Tagore au părăsit funcţiile lor preoţeşti, moştenite ca înalţi Brahmani, pentru a deveni brokeri pentru comercianţii europeni din sectorul bancar şi de asigurări şi din sectorul plantaţiilor.
Familia sa se poate lăuda cu primul negustor independent indian, care a fost bunicul lui Radindranath, Dwarkanath Tagore. Printre alţi pionieri în familie au fost: proprietari temerari de terenuri, reformatori în gandire, erudiţi ai Sanscritei, poligloţi, un înalt funcţionar public, o primă femeie romancier, si, să nu uităm, un poet de rang mondial! Rabindranath a scris: “Era ceva remarcabil în familia noastră. Era ca şi cum am fi trăit aproape de vârsta pre-Puranică a Indiei prin angajamentul nostru faţă de Upanisade… Pe lângă acest lucru a existat o dragoste cu adevărat profundă pentru literatura engleză în randul vârsnicilor mei. Shakespeare şi Sir
Walter Scott au avut o puternică influenţă asupra familiei noastre …” De asemenea, el menţiona: “Tatăl meu a preţuit o sinteza lui Hafiz şi a Upanişadelor în inima lui”.
La vârsta de 17 ani, Rabindranath a fost rugat de tatăl său să meargă în Anglia să studieze Dreptul. El s-a întors fără să fi terminat Dreptul, dar, ca mulţumire adusă familiei englezeşti la care a locuit, el a scris: “Nu am primit niciun şoc calculat să-mi sfărâme cadrul originar al vieţii mele – dimpotrivă, estul şi vestul s-au împrietenit în persoana mea”.
(mai mult…)
“Soarele din prima zi” – primele poezii ale lui Rabindranath Tagore traduse în română după originalul bengalez
La Gaudeamus 2011, editura Cununi de stele a lansat volumul Soarele din prima zi, primele poezii ale lui Rabindranath Tagore traduse în română după originalul bengalez şi nu dintr-o limbă europeană, traducerea fiind realizată de Amita Bhose.
Invitatul, Dan Puric – actor, regizor şi scriitor precum Tagore şi militant pentru independența sufletului poporului, precum profetul Indiei – „nu a venit să vorbească despre Tagore ci şi-a mărturisit marea dragoste pentru sufletul larg care ne-a cuprins pe toți”. Am asistat timp de o oră cum valurile de trecători îşi opreau unduirea şi se aşezau pe trepte, fascinate de puterea cuvântului. A fost, într-adevăr, o mărturisire de dragoste. Pentru traducătoare, în primul rând, Amita Bhose, pe care Dan Puric a zărit-o cu mulți ani în urmă la Botoşani, la zilele Eminescu: „Am văzut o umbră meditativă din altă lume, o picătură a omului profund venit în lumea asta. Parcă transporta cu ea toată cultura Indiei şi tot sufletul românesc de care se îndrăgostise. Peste ani şi ani am văzut, am citit ce efort colosal a făcut Amita Bhose din prețuirea şi dragostea pentru Eminescu. E un destin aproape jertfit pe altarul culturii, e nepereche în această dragoste pe care a avut-o față de Tagore şi de Eminescu.”
(mai mult…)
Expresia, Melodia şi Ritmul
I.
Eu sunt bucuria şi strălucirea
Omule, fiu al tărâmului de gheaţă
Ascultă-mi istoria.
Eu sunt Expresia, Melodia şi Ritmul
Celor de pe pământul Soarelui.
Omule, fiu al tărâmului de gheaţă
Priveşte
Eu sunt forţa, începutul şi sfârşitul,
In mine port
Suferinţa, fericirea şi binecuvântarea zeilor
Eu sunt ploaia
Care cade pe pământul
Oamenilor Soarelui.
Omule, fiu al tărâmului de gheaţă
Eu sunt lacrima, zâmbetul şi iubirea
Fiilor născuţi pe pământ
De la poalele munţilor Himalaya. (mai mult…)
Editura “Cununi de Stele” la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus 2011
Editura Cununi de stele va fi prezentă la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, ce se va desfăşura în incinta Romexpo în perioada 23-27 noiembrie, între orele 10:00-20:00.
Evenimentele organizate de editură:
Miercuri, 23 noiembrie, ora 18:30: Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu.
- Prezentarea operei şi personalităţii Amitei Bhose
- Spaţiul de evenimente, nivelul 7.70.
- Invitată: doamna Maria Grapini
Krishna – Radha, un cuplu divin cu aspecte umane
Acest zeu galant şi muzicant din hinduism este cel mai adesea invocat, fie subtil, fie în mod evident, în arta indiană. În ,,Studiu introductiv”, realizat de regretata A. Bhose asupra imaginii zeului Krishna în arta indiană a cărții traduse, tot de aceasta din bengali a poetului Chandidas ,,Radha și Krishna ”[1] se observă importanța și istoria lui Krishna, dar și influența romantică și divină a zeului, făcând din adoratorul său poet, un artist ,,desăvârșit”, scoțând la iveală cel mai emoționant sentiment uman: dragostea. Sub înfățișarea unei iubiri terestre dintre un bărbat și o femeie se prezintă dragostea dintre Divinitate și o ființă umană (devot). A. Bhose[2] afirmă că personajul Krishna este nu numai o ființă divină, ci și umană (datorită nașterii sale pe pământ, misiunea sa fiind aceea de a învinge tirania și domnia regelui Kamsa). Cele 2 ipostaze se contopesc, așadar, într-o singură ființă. Tot A. Bhose[3] explică pe mai departe că numele Krishna este atestat în mai multe opere ca Rigveda, I.116, VIII.74, Chandogya Upaniśad III, 17,6, Mahabharata, Bhagavat Purana, Bhagavad gita).
Istoria Manualului de limba sanscrită, de Amita Bhose
„Am fost acuzată pentru că am iubit România. Îmi recunosc «vina». De dragul culturii române, cu dorinţa de a întemeia o şcoală serioasă de indianistică, m-am stabilit aici. Dacă am vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame şi frică – acea teamă care aproape ne-a paralizat minţile – alături de el. Nu m-am gândit să plec de aici, nici să trâmbiţez la posturile străine de radio. Scriam cu mâna în mănuşă, umblam după lumânări pentru serile fără curent, aşa cum făceau mulţi. N-am învăţat, însă, să patinez pe străzile Capitalei, pentru că în fiecare zi studenţii mă luau de mână, mă duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – şi mă aduceau acasă. Uitându-mă la acele fiinţe înfometate, înfrigurate, deprimate moral, uneori mi se părea că vorbesc unor statui, într-o galerie de artă. Când le ascultam lecţiile, vedeam cum le-au îngheţat buzele, în «temperatura camerei». Totuşi, lumina privirii lor mi-a dat puterea să rezist.“
