I.
Eu sunt bucuria şi strălucirea
Omule, fiu al tărâmului de gheaţă
Ascultă-mi istoria.
Eu sunt Expresia, Melodia şi Ritmul
Celor de pe pământul Soarelui.
Omule, fiu al tărâmului de gheaţă
Priveşte
Eu sunt forţa, începutul şi sfârşitul,
In mine port
Suferinţa, fericirea şi binecuvântarea zeilor
Eu sunt ploaia
Care cade pe pământul
Oamenilor Soarelui.
Omule, fiu al tărâmului de gheaţă
Eu sunt lacrima, zâmbetul şi iubirea
Fiilor născuţi pe pământ
De la poalele munţilor Himalaya. (mai mult…)
Pe 21 februarie 1961, un tânăr „student în ştiinţe economice şi în ştiinţe sociale şi politice la Universitatea din Lausanne” cu un mare interes în „studiul psihologiei, sociologiei şi istoriei religiilor” îi scria timid, dar curajos, în acelaşi timp, profesorului Mircea Eliade, întrebând dacă îi poate trimite cărţile ce le avea deja pentru ca profesorul să îi scrie o dedicaţie. În mai puţin de o lună, studentul Henry Pernet primeşte răspunsul mult aşteptat: „Dragă Domnule, Vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră din 21 februarie. Sunt fericit şi flatat de interesul pe care îl aveţi pentru cercetările mele. E inutil să vă spun cu câtă bucurie voi scrie dedicaţii pe cărţile mele unui student în ştiinţe economice şi sociale” (Eliade către Pernet, 15 martie 1961).
Cand am plecat in India pentru aproape 4 luni, in noiembrie 2010, mi-am propus sa trec dincolo de drumul batut de turisti si sa ma apropii, pe cat se poate, de oameni, sa inteleg cum traiesc, sa invat mai multe despre cultura si traditiile locale si sa ma cunosc mai bine pe mine. Am strabatut India de la Nord la Sud, vizitand atat orase aglomerate si monumente celebre cat si sate pierdute de lume, ashramuri si temple.
Acest zeu galant şi muzicant din hinduism este cel mai adesea invocat, fie subtil, fie în mod evident, în arta indiană. În ,,Studiu introductiv”, realizat de regretata A. Bhose asupra imaginii zeului Krishna în arta indiană a cărții traduse, tot de aceasta din bengali a poetului Chandidas ,,Radha și Krishna ”[1] se observă importanța și istoria lui Krishna, dar și influența romantică și divină a zeului, făcând din adoratorul său poet, un artist ,,desăvârșit”, scoțând la iveală cel mai emoționant sentiment uman: dragostea. Sub înfățișarea unei iubiri terestre dintre un bărbat și o femeie se prezintă dragostea dintre Divinitate și o ființă umană (devot). A. Bhose[2] afirmă că personajul Krishna este nu numai o ființă divină, ci și umană (datorită nașterii sale pe pământ, misiunea sa fiind aceea de a învinge tirania și domnia regelui Kamsa). Cele 2 ipostaze se contopesc, așadar, într-o singură ființă. Tot A. Bhose[3] explică pe mai departe că numele Krishna este atestat în mai multe opere ca Rigveda, I.116, VIII.74, Chandogya Upaniśad III, 17,6, Mahabharata, Bhagavat Purana, Bhagavad gita).
In Decembrie 1951, in orasul Pune, India, Swami Chinmayananda, un om de inalta tinuta spirituala, s-a adresat pentru prima data multimii, vorbind despre Vedanta. Acesta a fost primul pas al unei ample miscari spirituale, al carei scop era sa ofere oamenilor din India, cat si din toate colturile lumii, cunostinte despre Vedanta. Nu a fost un lucru usor de facut, deoarece Swami a fost intampinat de o multime de opozitii din partea preotilor, gardienii scripturilor, care sustineau ca aceasta cunoastere nu e pentru cei multi, deci nu se cade a fi dezvaluita intr-o piata, fiind adresata doar unei anumite paturi sociale, unei anumite caste, privilegiate si anume preotii, casta Brahminilor. 
Titlul de Baul are semnificatii mult mai profunde, dincolo de partea observabila, vizibila care este muzica. De fapt, nu orice om care stie canta ca un Baul se numeste Baul. Performanta nu se masoara dupa talentul artistic. Subiectul central al vietii Baulilor este “sadhana” : disciplina practicata in scopul realizarii de sine. Baulii canta, bineinteles, insa nu fac din asta un scop in sine. Muzica e parte din sadhana baulului in calitate de vehicul, mijlocind evolutia spirituala.
