Muzica clasică indiană are patru tipuri de instrumente. Ele se împart în Tantru (cu corzi), Susir (de suflat), Avananda (de percuţie) şi Ghana (gonguri, clopoţei şi chimvaluri).

Cele mai răspândite instrumente muzicale sunt:
harmonium
Armonica
Nu este un instrument specific al culturii muzicale indiene. Adusă din Europa în secolul al XIX-lea, şi-a găsit însă rapid locul în muzica indiană. Stând aşezati, muzicienii indieni folosesc o armonică dotată cu un burduf acţionat manual.

dholak
Dholak este o tobă folosită pentru a acompania forme uşoare de muzică precum bhajan, ghazal, qawwali şi mai ales muzica folclorică. În şcoala de muzică carnatică, dholak acompaniază nadaswaram şi este numit „dhol”.

ektara
Ektara este cel mai simplu instrument cu corzi şi are o o singură coardă ce se ciupeşte cu degetele. Ea serveşte ca fundal muzical, la fel ca acompaniamentul ritmic pentru cântul călugărilor cerşetori şi menestrelilor rătăcitori. Este făcută dintr-o singură bucată de bambus lipita de o tigvă largă.

flaut indian (2)
Flautul este un instrument de suflat cunoscut în India încă din vremurile vechi. Are şi o semnificaţie spirituală de vreme ce Krishna este înfăţişat cântând din flaut. Acest instrument este întrebuinţat de asemenea şi în muzica budistă. Vechile fresce din Ajanta şi Ellora reprezintă flautul sau Bansuri ca un mod de acompaniere al muzicii vocale şi instrumentale a vechii Indii. El este fabricat dintr-o bucată cilindrică de tulpină de bambus de diametru uniform şi numără 6 perforaţii pentru jocul degetelor şi una mai mare pentru suflat.

jaltarang (2)
Jaltarang înseamnă propriu-zis „valuri de apă”. Instrumentul este format din aproximativ 18 cupe de porţelan de mărimi diferite, fiecare având un ton distinct. Bolurile sunt aranjate în semicerc în faţa artistului, începând cu cea mai mare, până la cea mai mică. Cel mai mare bol scoate un sunet grav, în timp ce celelalte mai mici scot unul mai înalt. Nivelul apei din boluri ajută şi el la controlul sunetului, cu cât e mai mare cantitatea de apă, cu atât sunetul este mai jos.

ghatam
Ghatam este un instrument vechi de percuţie deseori auzit în concertele de muzică carnatică. Instrumentul este o oală de lut cu gura deschisă, acţionat cu mâinilie, încheieturile şi degetele. Cântăreţul la Ghatam poate produce diferite tonuri şi frecvenţe pocnind cu degetele diferite părţi ale instrumentului – gâtul, mijlocul şi baza.

mridangam
Mridangam
Frecvent folosit în India de sud, se numără printre cel mai bine elaborate şi mai vechi instrumente de percuţie. Este un cilindru de lemn scobit şi acoperit cu piele la ambele capete. Lovind diferitele părţi ale instrumentului se poate obţine o mare varietate de tonuri.
nadaswaram
Nadaswaram
Se crede că nadaswaram provine de la îmblânzitorul de şerpi Pungi. Este format dintr-o pâlnie lemnoasă prin care se suflă aerul. Acesta este apoi evacuat la capătul de jos al pâlniei prin două tuburi de bambus sau metal ce scot sunetul. Nadaswaram a constituit în sine o parte a muzicii de templu şi a fost foarte folosit în secolul al XV-lea şi al XVI-lea. Încă mai joacă un rol important în muzica carnatică.

pakhwaj
Pakhwaj provine din nordul Indiei şi este asemanator cu Mridangam, în afara subtilelor deosebiri în felul de fabricare şi de folosire. La Pakhwaj se cântă cu palma stângă deschisa, în timp ce muzicienii din sud îi folosesc partea stângă în acelaşi mod ca şi cântăreţii la tabla. Folosirea acestui instrument este rezervată numai compoziţiilor clasice precum Dhrupad sau Dhamar.
santoor
Santoor-ul (sau ţambalul) este derivat din Vana Veena din perioada vedică şi este folosit exclusiv în Valea Kashmirului. Este realizat dintr-o cutie trapezoidală de lemn şi are 13 segmente şi un set de 4 corzi de metal întinse deasupra fiecărei perechi de segmente. La instrument se cântă cu o pereche de beţişoare plate lemnoase, curbate la capete. În zilele noastre, santoor-ul este folosit în toate raga-urile indiene şi foarte mult în muzica de film indiană.

sarod
Sarod-ul este un instrument din lemn cu corzi, rotunjit la un capat şi acoperit cu pergament. Are şase corzi metalice prinse de cuie la gâtul instrumentului. Se acompaniază de un plectron în mâna dreaptă, în timp ce degetele mâinii stângi sunt folosite pentru a cânta notele. Sarodul ocupă un loc important în muzica Hindustani datorită sunetului distinct şi a tonului său bogat şi adânc.
shennai
Shehnai
Este un fel de oboi tradiţional dotat cu două ancii. Are 8 sau 9 găuri. Primele 7 sunt folosite pentru a cânta iar celelalte ca diapazon. Este folosit mai ales în India de Nord iar sunetul pe care-l scoate este considerat a fi semn bun. De aceea îl regăsim deseori la nunţi. În India de Sud, este un pic mai lung şi se numeste nagaswaram.

tabla
Tabla este formata din două seturi de tobe. Ambele tobe sunt scobite pe interior şi acoperite cu piele crudă întinsă pe fâşii de piele tăbăcită fixate pe corpul tobei prin benzi de piele. Benzile sunt manevrate pentru a obţine un sunet mai înalt sau mai jos. În mâna unui maestru, tabla poate produce toate tipurile de ritm la intervale bine stabilite (tala).
sitar[/span3][span3] Sitarul
Inventat în secolul al XIII-lea de Amir Khusro, sitarul este unul dintre cele mai faimoase instrumente indiene. Numele lui derivă din termenul persan „she-tar” care înseamnă „cu trei corzi”. Instrumentul este fabricat dintr-un bostan (care serveşte ca o cameră de rezonanţă) şi lemn de tec, având între 6 şi 7 corzi principale. Principalele corzi folosite pentru a cânta o melodie sunt primele două şi ocazional a patra. Mai jos de corzile principale se regăsesc 13 corzi, folosite ca acompaniere şi cunoscute ca „taraf”. Sitarele sunt de diferite mărimi iar unele au o tigvă în plus la capătul gâtului.

Veena
Veena
Acest instrument este asociat cu Saraswati, zeiţa învăţării şi a artelor frumoase. Corpul veenei este făcut dintr-o bucată de lemn scobit, cu gâtul lipit de trunchi, rezultatul arătând precum capul unui dragon. Instrumentul este format din 24 de căsuţe şi 7 corzi. Vichitra Veena din nord a fost adusă de Ustad Abdul Aziz Khan, un muzician de curte din Indore. Are un gât larg şi 6 corzi principale întinse pe cheiţe de lemn la celălalt capăt. Vichitra Veena este folosită cu o pană şi poate scoate sunete delicate.
vioara
Vioara este singurul instrument occidental ce a fost complet asimilat de muzica indiană. În India, corzile viorii sunt acordate pe note diferite faţă de omologul ei occidental. Tonul uşor, profund, aproape uman al celor patru corzi de oţel înfrumuseţează specificul muzicii carnatice.

edakka
Edakka este un instrument de percuţie sensibil. Făcut dintr-o bucată de lemn de un sfert de metru, timpanele sunt fixate între ele cu fâşii de bumbac. Cântăreţul bate toba cu o singură mână trăgând de fâşii cu cealaltă, creând astfel o varietate de note muzicale.
kombu
Kombu înseamnă corn. Este un instrument de suflat arcuit în formă de C, fabricat din alamă sau cupru. Făcând parte din ansamblul Panchvadya, este folosit şi în timpul procesiunilor religioase.

chenda
Chenda este un instrument cilindric scobit, făcut din lemn moale, ale cărui capete sunt acoperite cu piele de vacă. El formează acompaniamentul de bază în dansul Kathakali şi cel mai important instrument al muzicii de templu.