Vineri, 21 iunie, ora 14:00
Sala Multimedia, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, București
Sunt încântat să prezint filmul RASA YATRA la festivalul Namaste India.
Speranţa mea pentru acest spectacol este să trezesc în public mai degrabă un răspuns emoţional decât unul intelectual. Emmanuel Levinas, filozoful francez, a sfătuit cândva: “Emoţiile nu pot fi reduse la concepte”. Această remarcă m-a făcut să mă întreb: “Cum aş putea face filmul bazat pe un concept concret, dar care în acelaşi timp să depăşească limitele acestui concept”. Subiectul filmului este devotamentul faţă de Dumnezeu şi natură în India, în contextul modernităţii.
Cu suportul intelectual de la Centrul Oxford Pentru Studii Hinduse, am putut să fac patru lungi călătorii fotografice în India. Am trăit cu yoghini şi am dormit sub cerul liber, am stat în temple şi ashramuri, am trăit de asemenea cu familii hinduse cu adevărat devotate. Au fost necesari aproximativ cinci ani să editez şi să analizez ce am descoperit.
Am ales să renunţ la o narare de tip voice-over convenţională în acest film. Într-o eră a publicităţii şi propagandei, imaginea şi vocea sunt folosite pentru a manipula telespectatorul chiar şi în documentare, aşa că am încercat să evit asta în munca mea cât mai mult posibil. În Rasa Yatra scenariul constă în conversaţii reale şi texte sacre. Coloana sonoră este compusă din înregistrări de sunete naturale. Piesele muzicale au fost înregistrate de muzicieni care sunt ei înşişi practicanţi ai tradiţiei Krishna, atât în India cât şi în Vest. Am realizat că dacă permit subiectului să vorbească pentru el, atunci experienţa vizionării va fi mai bună.
Relaţia în trei a întâlnirii dintre imagine-sunet-public este interesul meu, nu un sens predeterminat care ar transforma lucrarea într-una de propagandă. Întâlnirea poate aduce diferite experienţe diferitor telespectatori în diferite momente. În această privinţă semnificaţia filmului Rasa Yatra este găsită prin ochii privitorului.
În Rasa Yatra, pe care l-aş defini ca un documentar experiențial, subiectul este, în opinia mea, de nedescris în cuvinte. Am respins noţiunea de cinematografie convenţională, unde imaginile sunt folosite ca fundal pentru o poveste. În schimb am vrut să fac ca imaginile să fie de asemenea şi un prim plan pentru poveste. Imaginile sunt acceptate ca un limbaj universal, la fel ca muzica, deci ce narare mai bună puteam avea decât aceea care ajunge direct la inima publicului? Am vrut să permit imaginilor în sine să devină vocea dialogului în loc să folosesc metafora limbajului pentru a-mi nara pelerinajul. Cineastul rus Andrei Tarkovsky a menţionat în cartea sa Sculpting in Time, “O carte citită de o mie de oameni este o mie de cărţi diferite”.
Haideţi să savurăm acum, doamnelor şi domnilor, o experienţă meditativă de pelerinaj, cu o bună speranţă că undeva în adâncul dumneavoastră vocea ei va fi auzită.
Param P. Tomanec