„O, frumosul meu sari (…)
Ce mă fereşti de razele aprinse ale soarelui
Şi-mi mângâi faţa, ştergând-o de lacrimile ce curg,
Îmi dai forţă să mă ridic în mijlocul mulţimii –
De aceea, tu dăinui de generaţii…”
(S. Santha Devi)
„PARADA SARIURILOR” este prezentarea celei mai vechi piese de vestimentaţie a femeii indiene, însoţită de o defilare pe podium, precum şi exemplificarea variatelor moduri de a purta sariul şi accesoriile acestuia, în funcţie de evoluţia istorică, de zona geografică, de aspectele socio-culturale ale vieţii, de anotimpuri, de materialele din care acesta este confecţionat şi de culorile şi semnificaţiile acestora.
Organizatori: Centrul de Artă „Euterpe” şi Casa de Cultură „Friedrich Schiller”
Concept şi prezentare: Carmen Coţovanu Pesantez, specialist în cultură şi civilizaţie indiană
Originea sariului se pierde în noaptea vremurilor, acesta fiind oglindit în cele mai vechi opere de artă ale Indiei – sculptură, pictură, muzică şi dans. Veşmântul, reprezentând o simplă bucată de material, cu dimensiuni variind între 4-8 sau chiar 12 metri lungime, a ajuns să fie recunoscut în India, şi nu numai, ca simbol al feminităţii, virtuţii, frumuseţii, al armoniei şi veneraţiei divine. A purta sariul este o onoare pentru femeia indiană. În ciuda schimbărilor socio-economice şi a gusturior vestimentare, sariul continuă să rămână o prezenţă constantă în viaţa femeii indiene.
Misterul sariului stă în faptul că, indiferent de spaţiu, de vârstă, statut social sau de felul în care este purtat, conferă sexului frumos o graţie şi o senzualitate aparte pe care nici un alt veşmânt nu le poate oferi. El protejează femeia indiană de razele toride ale soarelui, de vântul uscat al deşertului, de ploaia deasă, de privirile ascuţite ale curioşilor. De el se leagă nenumărate legende, poveşti şi basme populare. Se crede că însuşi zeul Krishna ar fi creatorul acestui misterios veşmânt care apără onoarea frumoasei Draupadi în epopeea „Mahabharata”. Îl regăsim purtat de nimfele celeste – ’apsaras’ şi de slujitoarele templelor – ’devadasi’.
Create din bumbac, mătase, voal, satin, georgette, brocart sau muselină ţesută manual, brodate cu fir de aur sau argint împodobite cu accesorii diverse, pictate sau imprimate, sariurile prind viaţă spunându-şi parcă propriile poveşti izvorâte din mâinile iscusite ale creatorului. Regăsim inscripţii sau imagini întâlnite pe pereţii templelor sau reflectând aspecte din viaţa cotidiană, reprezentări geometrice (punctul, cercul, triunghiul, pătratul, rombul, hexagonul, zig-zagul), florale (lotusul, iasomia), fitomorfe (arbori, frunze) sau zoomorfe (elefantul, cămila, calul, căprioara, păunul, papagalul, vulturul, peştele, şarpele), motive ornamentale ce descriu mituri din „Rigveda”, episoade din „Mahabharata”, „Ramayana”, „Sakuntala”, tradiţii şi obiceiuri, semne şi simboluri.
Cromatica sariului are un rol important constituind un indiciu al statutului social, al identităţii culturale, marcând totodată evenimente importante din viaţă (naşterea, logodna, nunta, înmormântarea, festivaluri şi sărbători) şi stări emoţionale. Paleta de culori şi nuanţe este extrem de variată – de la roşu, verde, roz-trandafiriu, galben-şofran, albastru, violet până la negru sau alb. Vopselurile folosite sunt extrase din plante, iar matriţele din lemn ajută la protejarea materialului supus vopsirii. Respectul pentru sari stă şi în faptul că acesta se reciclează după ce s-a uzat, fiind utilizat pentru confecţionarea unor obiecte artizanale (perne, feţe de masă, decoraţiuni), accesorii (genţi, curele, eşarfe, diademe) sau a altor piese de vestimentaţie (fuste, bluze, pantaloni).
Arta de a purta sariul reflectă îndemânarea, gustul şi creativitatea proprii fiecărei femei. Succesul şi perenitatea sariului sunt, pe de o parte, atributele simplităţii şi confortului, iar, pe de altă parte, ale eleganţei şi rafinamentului pe care acesta le conferă, constituind o piesă vestimentară din ce în ce mai valorificată de noile tendinţe ale modei actuale.