„Yaatra” – o călătorie în lumea fascinantă şi magică a dansului indian clasic şi devoţional, rememorând poveşti şi mituri cunoscute sau demult uitate despre zei şi oameni, o introducere în stilurile Kathak, Bharatanatyam şi Odissi, un omagiu adus divinităţii şi iubitorilor de frumos şi artă, un imn închinat vieţii, o invitaţie la visare. (Spectacol de dans clasic indian oferit de Centrul de Artă ‘Euterpe’. Coregrafia: Carmen Coţovanu Pesantez)
Kathak (derivat din cuvintele sanscrite “katha” – poveste şi “kathakar” – povestitor) este unul dintre stilurile majore ale dansului clasic indian, care ne poartă către timpurile vedice, când preoţii şi rapsozii călătoreau dintr-un loc într-altul istorisind, prin muzică, dans şi mimă, din epopeile “Mahabharata” şi “Ramayana”. Performat iniţial în temple, ca dans ritualic închinat divinităţii, Kathak a ajuns la curţile regilor moguli, într-o perioadă când dansul, muzica şi poezia atingeau apogeul rafinamentului, pentru ca, după o perioadă de umbrire a artelor, să revină pe marile scene spre încântarea ochiului şi a sufletului. Stilul se caracterizeaza prin elemente ritualice, rezultat al miscării Bhakti de adorare a divinităţii, la care s-au adaugat influenţe persane, reunind deopotrivă sacrul şi profanul într-o armonie perfecta. Compoziţiile sunt specifice muzicii Hindustani (nordul Indiei), iar costumele amintesc de miniaturile din perioada mogulă şi de strălucirea Taj Mahal-ului.
În India, există trei şcoli principale de dans Kathak – “gharana”, care se deosebesc prin anumite aspecte tehnice şi artistice dezvoltate de exponenţii fiecareia dintre ele. Kathak este un dans sofisticat, spontan, plin de graţie şi expresivitate, cu piruete elegante, cu gesturi feminine, dar ferme, care dă frâu liber imaginaţiei şi măiestriei interpretului de a transpune povestea prin dans, muzică şi mimă.
CARMEN COŢOVANU PESANTEZ, coregraf dans indian, profesor, redactor, traducător, indianist. În prezent, director general al Bibliotecii Pedagogice Naţionale “I.C. Petrescu”, Bucureşti.
Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti (1996), având studii de specialitate (limba hindi, dans clasic indian – stilul Kathak) în India – Delhi (1996-1997), Agra (1999-2000), ca urmare a unor burse oferite de statul român şi de Guvernul Indian. Membru al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene din 1998 (preşedinte, 2002; secretar general, 2003-2008) şi al altor asociaţii culturale; director artistic în cadrul Centrului de Artă “Euterpe” (din 2005).
A participat la numeroase spectacole şi festivaluri internaţionale de muzică, dans şi poezie. A avut apariţii televizate şi radiodifuzate, a susţinut cursuri de hindi, workshopuri de dans clasic indian, interviuri şi conferinţe pe teme de educaţie, cultură şi civilizaţie indiană, religie, artă, tradiţie. A publicat articole şi recenzii în ziare şi reviste de cultură şi educaţie, a tradus cărţi de poezie în limbile engleză şi hindi. A obţinut numeroase premii şi distincţii în ţară şi în India, pentru promovarea dansului clasic indian, a limbii hindi, a culturii şi civilizaţiei indiene şi a dezvoltarii relaţiilor culturale româno-indiene: “Svin Card Special Prize” pentru interpretare muzică indiană clasică şi ghazal (Delhi, 1996); „Hindi Sri” Diploma (Bucureşti, 1999); „All India Hindi Debate Competition” – Special Prize (Agra, 1999); Premiul I pentru dans indian (Festivalul Baisakhi, Agra 2000); India-Romania Friendship Award (2005); Premiul “Amita Bhose” (2007) s.a.
Formator, organizator şi promotor de evenimente culturale şi educaţionale, moderator de emisiuni radio şi TV, ilustrator muzical. A realizat coregrafia multor spectacole de muzică, dans, teatru, operă, fusion şi fashion show şi a susţinut spectacole de dans clasic în România şi India: spectacol în onoarea E.S. Bhairon Singh Shekawat, vicepreşedinte al Indiei, cu ocazia Zilei lui Mahatma Gandhi (Bucureşti, 2002); “Gitagovinda” de Jayadeva (Uniunea Scriitorilor, 2004); colaborare cu Formaţia „Iris” – megaspectacol prilejuit de lansarea discului “Maxima” (Buc ureşti, Sala Polivalentă, 2005); emisiunea “George’s Show”, TV Ploieşti (2005); Opera “Lakmé. Aria clopoţeilor” – Teatrul de Operetă (2006); „Maitreyi” – Teatrul de Stat din Oradea şi Compania de Teatru D’aya (2008); „Maitreyi” – ARCUB şi Compania de Teatru D’aya (2011); spectacol în onoarea lui Swamini Vimalananda (Chinmaya Mission, Bucureşti – Tinerimea Română) etc.
A participat ca fotomodel în spectacole de modă şi a colaborat la realizarea unui serial despre viaţa studenţilor în campusul universitar din India (1996). A pregătit grupuri de dans indian (clasic, devoţional, folcloric, fusion) în România şi India. A cunoscut maeştri de dans clasic indian (Pandit Birju Maharaj, Shovana Narayan, Uma Sharma, Saswati Sen, Geeta Chandran, Alarmel Valli, Surupa Sen, Pragati Sood, Priyadarshini Shome s.a.), regizori, producători, coregrafi, artişti renumiţi. A susţinut spectacole de dans indian în diferite oraşe ale Indiei (Delhi, Agra, Lucknow, Ayodhya, Rishikesh, Haridwar, Kocin s.a.).
Carmen Coţovanu Pesantez s-a specializat in stilul de dans clasic Kathak (nordul Indiei), dar interpretează şi dansuri în stilurile Bharatanatyam (sudul Indiei), Odissi (Odissa – estul Indiei), dans devoţional, folcloric şi fusion (Kathak-Flamenco, Jugalbandi), creând propria coregrafie.
CENTRUL DE ARTĂ “EUTERPE” (www.cae.ro; www.facebook.com.Centrul de Arta Euterpe), Bucureşti este o instituţie privată care a luat fiinţă în anul 2003, fondator şi director Wladimir Pesantez. Centrul de Artă “Euterpe” a început prin a desfăşura activităţi în domeniul artistic şi cultural, punând la dispoziţia adulţilor de diferite vârste şi naţionalităţi precum şi a copiilor posibilitatea de a se relaxa, a comunica şi a se exprima prin artă, creând cadrul instituţional al unui dialog şi al unui spaţiu cultural menit să ducă la cunoaşterea patrimoniului artistic internaţional. Acest centru a fost creat cu scopul de a oferi teambuilding prin artă şi ateliere creative în mai multe discipline – pictură, desen, teatru, dans, muzică, în limba română şi în limbi de circulaţie internaţională, folosind metode didactice interactive, sub îndrumarea unei echipe profesioniste, entuziaste şi plină de iniţiativă. De-a lungul timpului, această instituţie a organizat şi găzduit expoziţii de pictură, fotografie, sculptură, serigrafie. Un alt obiect de activitate al centrului este legat de cursuri şi traduceri literare din limbile engleză, franceză, spaniolă, hindi, colaborând cu poeţi, scriitori şi traducători din ţară şi din străinătate. Centrul de Artă “Euterpe” organizează evenimente şi oferă prestări servicii artistice (concerte/recitaluri de muzică latino-americană, spectacole de dans indian, flamenco, latino s.a.), derulează şi participă la proiecte culturale, colaborează cu artişti de prestigiu din ţară şi din străinătate, cu alte instituţii de cultură, ambasade, companii, ONG-uri etc.
ALINA POPESCU este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, specializarea Engleză – Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii din Bucureşti, şi a unui Master în Studii Culturale Britanice, la aceeaşi instituţie de învăţământ superior. Încă din copilărie a fost pasionată de cultura indiană şi de dansul clasic indian. A început să studieze stilurile Kathak, Bharatanatyam şi Odissi sub îndrumarea coregrafei Carmen Coţovanu Pesantez, în cadrul Centrului de Artă “Euterpe”, evidenţiindu-se printr-un real talent, dublat de perseverenţă, creativitate şi o sensibilitate aparte.
A participat în mai multe spectacole de dans clasic indian, devoţional şi fusion, prestaţia sa artistică fiind bine apreciată. Între acestea, se numără: ediţia a III-a a Festivalului Culturii Indiene „Namaste India” (2011); Omagiu poetului Rabindranath Tagore la 150 de ani – proiectul naţional „Noaptea Bibliotecilor”; reprezentaţie de dans clasic indian pe muzica lui Tagore – cu ocazia lansării volumului „Dragostea încurcă, dragostea descurcă”, (Editura Cununi de Stele); spectacol de dans devoţional ocazionat de Conferinţa lui Swamini Vimalananda – Chinmaya Mission, Tinerimea Română (Bucureşti, 2012) s.a.
ALINA ION este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Şcolii de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA), şi a unui Master în Comunicare Manageriala şi Resurse Umane.
ANDREEA ION este studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Specializarea Pedagogie, Universitatea din Bucureşti. Pasionate de de limba hindi, de cultura indiană şi de dansul clasic indian, au început să studieze stilurile Kathak şi Bharatanatyam, dans devoţional, folcloric şi fusion în cadrul Centrului de Artă “Euterpe”, dând dovadă de tenacitate şi o sensibilitate deosebită, susţinute de multă muncă. La ediţia I a Festivalului Culturii Indiene „Namaste India” (2010), surorile Alina şi Andreea Ion au încântat publicul prezentând pe podium frumuseţea şi perenitatea sariului indian între tradiţie şi modernitate.
AIDA PASCU este elevă la Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes” din Bucureşti şi mezina grupului de dans clasic indian al Centrului de Artă „Euterpe”. Provine dintr-o familie de artişti fiind, la rândul său, membră a Corului de Copii al Operei Naţionale Române. Dornică de cunoaştere, înzestrată cu ambiţie şi talent şi o capacitate de memorare demnă de invidiat şi-a descoperit o nouă pasiune – cultura şi civilizaţia Indiei milenare, în special muzica şi dansul, alături de limba hindi.
Este îndrăgostită de stilul Kathak, dar studiază, în egală măsură, şi alte stiluri de dans clasic indian (Bharatanatyam şi Odissi), devoţional, folcloric şi fusion, visând să devină o artistă apreciată.