Data: duminică, 7 iunie 2015
Ora: 15:30
Locația: scenă
„Poet, filosof, romancier, eseist, estetician, dramaturg, actor, regizor, cântăreț, compozitor, coregraf, pedagog și pictor, Rabindranath Tagore a dat lumii tot ce este frumos în lume” scria Amita Bhose în 1977 în articolul Rabindranath Tagore și România, publicat în revista România literară. Geniul său creator a cuprins aproape toate domeniile artei; totuși, românii îl cunosc mai mult pe poetul și romancierul Rabindranath Tagore decât pe pictorul sau coregraful Rabindranath Tagore. Nu pentru că ar fi excelat numai în primele două calități ci pentru că publicului românesc nu i-a fost prezentată și altă fațetă a acestuia decât în treacăt.
Rolul popularizării multiplelor valențe ale lui Tagore va reveni concetățenei sale, Amita Bhose, profesoară de bengali și sanscrită la Universitatea București, prima traducătoare a acestuia în română direct din limba maternă, bengali.
Inspirația lui Valmiki
de Rabindranath Tagore
Traducere din limba bengali de Amita Bhose
Editura Cununi de stele, mai 2015
Ca dramaturg, Tagore a debutat la 20 de ani, în 1881; pe scenă a urcat însă prima oară la 16 ani, în rolul lui Monsieur Jourdain din Burghezul gentilom, tradusă și regizată de unul dintre frații mai mari, Jyotirindranath, ce se va afirma ca dramaturg.
Debutul lui Rabindranath în domeniul teatrului va fi, așadar, la 20 de ani, în 1881, cu Valmiki Pratibha. Legenda tâlharului Radnakar devenit Valmiki și autor al Ramayanei l-a inspirat pe tânărul indian, așa că acesta a scris o scenă asemănătoare poveștii. Traducerea titlului piesei pune tot atâtea dificultăți cât încadrarea într-un gen literar – libret, operă, dramă muzicală. Tagore însuși va spune, în Amintiri, că Valmiki Pratibha „nu este ceea ce europenii numesc operă ci o mică dramă pusă pe muzică. Nu este doar o compoziție muzicală. Puține cântece sunt importante sau atrăgătoare prin ele însele. Ele servesc piesei doar ca text muzical.” Pentru a fi înțeleasă însă piesa de teatru e nevoie de suport muzical, semnificația i se pierde dacă acesta nu există.
Piesa de teatru a fost jucată în același an, 1881, Tagore alegând ca scenă casa părintească din Jorasenko, Calcutta. El însuși a interpretat rolul lui Valmiki, șeful tâlharilor, în timp ce nepoatele sale – Pratibha Devi și Sushila Devi vor interpreta rolurile zeițelor Saraswati și, respectiv, Lakșmi. Melodiile sunt clasice, unele dintre ele fiind compuse de către fratele lui Rabindranath, Jyotirindranath; câteva au fost adaptate după melodii europene. Telena – un stil ce se pretează în special în scopuri dramatice – a fost des folosit. O melodie irlandeză a fost utilizată ca lamento a zânelor pădurii.
Peste zeci de ani, în 1967, două dintre cele mai mari voci ale muzicii indiene aveau să imortalizeze, pe disc, rolurile principale din Valmiki Pratibha – Hemanta Mukherjee (Valmiki), Suchitra Mitra (Saraswati).
Amintiri
de Rabindranath Tagore
Traducere din bengali de Amita Bhose
Editura Cununi de stele, mai 2015
„Drumurile pe care le străbaţi şi hanurile în care înnoptezi în timpul călătoriei nu-ţi par tablouri când eşti în mers. Atunci ele sunt prea utile şi prea reale pentru a deveni artă. Dar după ce ai ajuns la capătul drumului şi nu mai ai nevoie de ele, le poţi privi ca pe tablouri. Dacă în amurgul vieţii tale te opreşti în pragul unei case de odihnă şi te uiţi la toate oraşele, câmpiile, râurile şi dealurile pe care le-ai lăsat în spate, ele se integrează într-un tot şi în lumina obscură a asfinţitului apar ca un vast tablou. Astfel, când am avut un răstimp să mă uit înapoi, o singură privire mi-a fost de ajuns ca această panoramă să-mi capteze întreaga minte.
Oare curiozitatea ce mi se trezise îşi va avea rădăcina în ataşarea firească la propriul meu trecut? Este imposibil să nu existe o asemenea ataşare. Dar afară de aceasta, tablourile ca atare aveau propria lor atracţie.” (fragment)
Volumul de față ar fi trebuit să aibă în jur de 170 de pagini. Ar fi cuprins „autobiografia lui Rabindranath Tagore până la vârsta de 25 de ani” (1886) și ne-ar fi introdus în „atmosfera culturală din perioada respectivă”. Am fi aflat „contribuția familiei Tagore în viața social-culturală a Indiei” și cum a luat „contact cu cultura europeană, în Anglia” cel ce avea să fie numit Profetul Indiei. „Reflecțiile despre literatură și filozofie” – citatele din ghilimele aparțin Amitei Bhose – ar fi întregit acest tablou care redă viața celui ce a fost cunoscut în România încă din 1913, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Ca să păstrăm tonul cărții, am fi avut un tablou pictat – cartea fiind tradusă în română direct din limba bengali, limba maternă a lui Tagore și a traducătoarei, Amita Bhose – și nu o reproducere, așa cum se întâmplă cu traducerile operei lui Tagore realizate din limbi europene.
Cu bucurie dar și cu regret aducem la lumina tiparului cele câteva capitole pe care vremea i le-a permis să ni le tălmăcească. Cu bucurie, pentru că sunt traduceri inedite – volumul nefiind tradus în România. Cu regret, pentru că volumul nu este complet. Cititorii vor primi cu dragoste această pictură a vieții lui Tagore prin penelul iscusit al lui Didi – cea care traducea direct în română, fără dicționar, măiestrind cuvintele de parcă limba română ar fi fost chiar limba sa maternă.
Volumul Amintiri e ilustrat cu fotografii ale lui Rabindranath Tagore și cu lucrările pictorului Gaganendranath Tagore, nepotul lui Rabindranath. Astfel, vom regăsi locurile sau oamenii descriși în text, tabloul vizual unindu-se cu cel literar. E reprodusă și prima pagină din volumul editat de Universitatea Vishvabharati, întru satisfacerea unei curiozități normale privind scrierea bengaleză. De asemenea, sunt reproduse câteva manuscrise sau pagini dactilografiate ale lui Didi – și câteva manuscrise ale lui Tagore.
Cântecele dimineții
de Rabindranath Tagore
Traducere din limba bengali de Amita Bhose
Editura Cununi de stele, mai 2015
Prezentare
Azi dimineață razele soarelui
Cum au pătruns sufletul meu!
Cum a intrat
În întunericul peșterii
Cântecul păsărilor matinale!
Nu știu de ce
După atâta vreme
S-a trezit sufletul meu.
…………………
Parcă vrea să smulgă dimineața
Să rupă cerul în bucăți
Se ridică-n sus – se aruncă jos
Apoi izbucnește-n hohote.
Vrea să alerge-n veselia sufletului
Vrea să spargă inima muntelui
Ridicându-și brațele-n sus pentru îmbrățișare
Vrea să se înalțe până-n cer.
Îmbătându-se de razele dimineții
Vrea să iasă în lume.
– fragment –
Puțini sunt cei ce știu în ce limbă a creat Tagore. Limba bengali, limba sa maternă, e vorbită și e limbă de predare în învățământ în Bengalul de Vest și în Bangladesh. E una dintre cele 16 limbi majore ale Indiei și limbă de stat în Bangladesh. Ca număr de vorbitori e pe locul 7 în lume – 250 de milioane pe glob, dintre care 220 vorbitori nativi.
România a avut șansa, datorită prezenței Amitei Bhose, să aibă acces în mod nemijlocit la traducerile lui Tagore direct din limba bengali în limba română. (vezi Cuvântul înainte la Amintiri, editura Cununi de stele, 2015) Mai mult decât atât, în 1991, domnia-sa punea bazele unui Centru de studii și cercetări indiene – Bharat-tirtha (Pelerinaj indian) – ce funcționa pe lângă Universitatea București. Traducerea Operelor complete ale lui Rabindranath Tagore, publicate de editura Vishvabharati – 30 de volume – era unul dintre scopurile declarate ale Centrului, în acest sens Amita Bhose începând, împreună cu un grup restrâns de studenți, traducerea primului volum. Din acest prim volum timpul nu i-a acordat răgaz decât pentru traducerea Prefeței și a Introducerii scrise de Tagore, precum și a Prefeței la Cântecele dimineții – din care a tălmăcit un fragment din Izvorul se trezește din vis și Marele vis. Prefața și Introducerea pot fi considerate un testament literar al lui Tagore.