Expoziţie foto: natura, oamenii şi viaţa rurală din Bengalul de Vest

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Rabindranath Tagore (7 mai 1861-7 august 1941), scriitor, muzician, pictor şi filosof indian, reformator al educaţiei, personalitate de o importanţă monumentală în India şi nu numai. Supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei moderne”, Tagore a fost primul scriitor din Asia laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1913.

Tagore a promovat valorile spirituale şi crearea unei culturi universale bazată pe diversitate şi toleranţă, pe frumuseţea naturii şi a fiinţei umane, pe încrederea în bine, multe din principiile sale fiind îmbrăţişate de mari personalităţi ale lumii.

Printre versuri şi citate vă invităm cu bucurie la o călătorie în lumea Bengalului de Vest, locul natal al lui Tagore, prin fotografii ce reflectă frumuseţea florei şi a faunei precum şi scene din viaţa de zi cu zi.

„Ne apropiem cel mai mult de cel măreţ atunci când suntem măreţi în modestie.”

„Norii vin plutind în viaţa mea, nu pentru a aduce ploaie sau a vesti furtună, ci pentru a adăuga culoare apusului de pe cerul meu .”

„Acelaşi flux al vieţii care curge prin venele mele zi şi noapte curge în lume şi dansează în măsuri ritmice…zboară fericit prin praful pământului în infinite fire de iarbă şi se desface în valuri tumultoase de frunze şi flori.”

***Expoziţia cuprinde fotografii realizate de Prodipto Roy, Jayati Saha, Abhijit Kar Gupta, Mihaela Gligor, Raluca Boboc, Iuliana Nălăţan

2 thoughts on “Expoziţie foto: natura, oamenii şi viaţa rurală din Bengalul de Vest”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top