Vineri, 21 iunie, ora 16:00
Scenă, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, București

Eminescu si Tagore 1Eminescu și Tagore – o carte document și o carte a dragostei, totodată. Pentru România și India.

În 1959, în Manualul de limba română de la Universitatea București Amita Bhose – pe atunci Ray –, o indiană din Calcutta, îl descoperea pe Eminescu, prin poezia Ce te legeni, codrule. Din acel moment avea să-l așeze pe Eminescu, așa cum va mărturisi, „în inima mea, alături de Rabindranath Tagore”. Prima traducătoare a lui Eminescu în spațiul asiatic – Eminescu: kavita (Poezii), 1969 – avea să-și dea și doctoratul în Eminescu.

Tema aleasă – Influența indiană asupra gândirii eminesciene – a produs uimire în rândul  universitarilor și a fost îndrumată către prof.dr.docent doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga, pe atunci șefa Catedrei de literatură universală, singura persoană care putea conduce lucrarea. Doamna Bușulenga, unul dintre cei mai mari comparatiști ai lumii, i-a sugerat ca titlu al lucrării, Eminescu și Tagore, sub acest  titlu fiind, de altfel, depusă propunerea la Universitate. Titlul i s-a părut „foarte incitant” însă „operele lui Tagore au fost cunoscute în România numai prin traduceri după versiuni engleze. Astfel, terenul nu era favorabil pentru cercetarea comparatistă între Eminescu și Tagore. Se impunea, dată fiind necesitatea utilizării de citate din ambii autori, o nouă traducere a poetului indian în românește, în care să se păstreze toate subtilitățile și nuanțele existente în textele originale. Și o asemenea traducere mă depășea pe atunci. Aceste motive m-au determinat să renunț pentru moment la analiza confluențelor dintre cei doi autori și dintre cele două culturi pe care le reprezentau, română și indiană, și să mă limitez numai la prezentarea influențelor indiene în opera lui Eminescu, revenind la titlul inițial al lucrării: Influența indiană asupra gândirii lui Eminescu.” Aici „…am demonstrat câteva paralele cu Tagore pentru a atrage atenţia asupra similitudinii între gândirea şi modul de exprimare ale celor doi poeţi, unul simbol al literaturii române, celălalt, al culturii indiene. Punctele de convergenţă înşirate aici nu întreprind un studiu strict comparatist; ele prezintă doar câteva indicaţii, pe care aş dori să le amplific şi să le nuanţez într-un studiu ulterior.”

Încă din anul susținerii tezei, 1975, conferenția pe tema Eminescu și India, la Biblioteca Județeană Bihor. În anul universitar 1985-1986 ținea o serie de șase conferințe, la Universitatea Populară București, cu același titlu, iar un articol pe aceeași temă avea să fie trimis lui Traian Blajovici, baza unui interviu publicat sub titlul Cu Amita Bhose despre Eminescu și Tagore, în numărul din ianuarie 1986 al revistei Familia din Oradea. În scrisoarea care însoțește articolul pe care-l reproducem în volumul de față Amita Bhose se justifică față de Traian Blajovici: „La Universitatea cultural științifică din București voi ține 6 prelegeri, una pe lună. Nu le scriu, ci vorbesc liber după fișe. Iar îmi pregătesc fișele în ajunul conferinței. Altfel ar fi fost prea târziu să aștept să fac o sinteză a celor 6 prelegeri.”

În iunie 1989, la Simpozionul omagial consacrat centenarului morții lui Mihai Eminescu, tema a fost reluată sub titlul Doi poeți care nu s-au cunoscut niciodată. Apoi la Muzeul Etnografic și  Casa Pogor, Iași, în aprilie 1990. La Fundația Columna, Târgu-Jiu și Cenaclul Clepsidra, Bechet, 1990.

Dacă ar mai fi trăit, Didi și-ar fi dus la bun sfârșit multe dintre proiectele începute, printre care și continuarea volumului Eminescu și India dintr-un alt punct de vedere. În Eminescu și India „m-am limitat la cercetarea influențelor asupra gândirii lui Eminescu, menționând doar în treacăt câteva asemănări, câteva confluențe cu lirica lui Tagore. Cursul Eminescu și Tagore, ținut acum trei ani la Universitatea Cultural-Științifică din București, mi-a dat prilejul să adâncesc cea din urmă problemă. Intenționez să încheg un volum cu același titlu, ca să îndeplinesc pe această cale și dorința doamnei Bușulenga. Obligațiile didactice nu-mi dau suficient răgaz să îl definitivez.” Așa răspundea în 1990 Amita Bhose, într-un interviu. Eminescu și Tagore avea să rămână, în ciuda articolelor publicate de-a lungul vremii și a cursului ținut la Universitatea Cultural-Științifică, neînchegat. Ne facem o datorie de onoare aici, publicând, în facsimil și în transcriere, fișele după care a conferențiat la Universitatea Populară București și care ar fi constituit baza cărții. Fișelor adăugăm articolul Eminescu și Tagore, scrisoarea trimisă lui Traian Blajovici precum și textul conferinței Doi poeți care nu s-au cunoscut niciodată. Am adăugat și citatele din Eminescu și Tagore, folosite de Didi  ca exemple a confluenței gândirii cei doi poeți.

Iată, Eminescu și Tagore, o carte document, pornește spre tine, cititorule.