Vineri, 21 iunie, ora 15:00
Sala Multimedia, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, București

Budhismul Hinayana deţine un loc aparte între religiile lumii prin aceea că este singura tradiţie spirituală ce nu face apel la divinitate, întregul demers al salvării bazându-se exclusiv pe capacităţile naturale ale omului. De asemenea, Hinayana nu încorporează niciun sistem cosmologic clar delimitat, ci este deschisă faţă de orice doctrină despre lume susţinută de ştiinţă sau de tradiţiile culturale din zonele în care a fost adoptată. Reprezintă o „ştiinţă a salvării”, o analiză a psihologiei umane, adeseori înfăţişată sub o formă terapeutică; se constată caracterul dureros al existenţei umane, se găseşte o cauză a suferinţei (dorinţa), se prescrie un remediu (încetarea dorinţei) care urmează a fi aplicat de practicant. În toată această cale către eliberarea de suferinţă nu este implicat decât omul şi capacităţile sale individuale; nu se primeşte niciun ajutor din partea divinităţii, în legătură cu a cărei existenţă sau non-existenţă adeptul Hinayanei nu este câtuşi de puţin preocupat. În cuvintele lui Buddha, „eu îi învăţ pe alţii doar aceste patru lucruri: că lumea, apariţia lumii, încetarea lumii şi calea care duce la încetarea lumii sunt cu toate cuprinse în acest corp lung de un stânjen”.

Filosofia Hinayana este strict umanistă; este analizată fiinţa umană, structurile şi mecanismele sale psihice, modul în care, la nivelul acestora, ia naştere suferinţa şi se caută o cale prin care activitatea acestora ar putea fi restrânsă până la suprimare totală, până la „stingere” (nirvana), stare care ar aduce cu sine şi încetarea suferinţei. Nimic altceva nu face obiectul interesului religios al Hinayanei; Buddha a refuzat să le dea vreun răspuns discipolilor care îi puneau întrebări referitoare la originea lumii, la condiţia absolută, calea sa spirituală făcând apel la un minim de cunoaştere. Faţă de majoritatea problemelor teologice sau metafizice, Buddha a adoptat o atitudine agnostică iar în ceea ce priveşte doctrinele cosmologice (doctrinele despre Univers), el nu le-a considerat pe acestea drept elemente ale mesajului său, ci ca simple contextualizări ale acestuia, astfel simţindu-se îndreptăţit să accepte o mare varietate de reprezentări ale lumii.

În centrul filosofiei Hinayana stă omul, cu extrem de concreta şi de evidenta sa problemă, care este suferinţa. Originată în om şi în iluziile pe care acesta şi le creează la nivelul minţii, suferinţa este eliminată prin simpla transformare a modului în care este percepută realitatea. Buddha demolează toate sistemele categoriale pe baza cărora omul îşi structurează lumea în care, ulterior, el însuşi ajunge prizonier. Condiţia umană va fi sugestiv prezentată într-un text mai tardiv, aparţinând tradiţiei Mahayana, unde se spune că omul este asemenea unui artist care a pictat un monstru de care el însuşi a ajuns apoi să se îngrozească şi să se teamă. Înţelegând că lumea şi problemele ei sunt doar percepţie, iluzie (chiar dacă, cel mai adesea, iluzie colectivă), practicantul le deprivează pe acestea de capacitatea de a-l înlănţui.

Hinayana este printre puţinele religii care nu cere practicantului „convertire”, care nu revendică un statut revelat sau o condiţie de „religie unică”, care nu îl consideră pe Buddha ca fiind altceva decât un simplu om care, prin propriile sale eforturi, a ajuns la iluminare, la trezire. Numele „Buddha” nu este un nume propriu, ci un termen comun, un participiu având sensul de „iluminat”, condiţia de „Buddha” fiind astfel accesibilă oricărui om care se dedică cu stăruinţă practicării căii.

Atitudinea lui Buddha a fost mai degrabă apropiată de atitudinea unui om de ştiinţă decât de exclusivismul unui fondator de religie; investigând omul, el a descoperit o cale psihologică care ajută fiinţa umană să îşi suprime suferinţa. Asemenea unui savant, Buddha împărtăşeşte semenilor descoperirea sa, apreciind totodată tradiţiile paralele care căutau răspuns la problema suferinţei. Atunci când un foarte dedicat discipol al lui Jina Mahavira (fondatorul religiei jainiste) vine la el pentru a se „converti” la budhism, Buddha îi recomandă acestuia să facă calea întoarsă, considerând că fervoarea cu care s-a dedicat jainismului îl poate conduce la eliberare cu mai multă uşurinţă decât adoptarea unei noi practici spirituale.

Nedu Ovidiu – absolvent de filosofie, în prezent asistent cercetător la Muzeul de Istorie din Galaţi. Doctorat în budhism, tema lucrării fiind „Sistemul metafizic al budhismului Vijnanavada. Cele trei niveluri ale realitatii si problema continuitatii lor”. Interesul pentru religii indiene i-a marcat mai mult de 10 ani din viaţă; în prezent abordează domeniul predominant dintr-o perspectivă comparativist-sincretică